Femeia ca un simbol al lui Hristos
de episcopul Nikolai Velimirovici
Cele zece drahme: Domnul sub infatisarea unei femei
Puteţi crede ca Mântuitorul Hristos s-a infatisat pe Sine sub infatisarea unei femei, in doua din parabolele
Sale? Una este cea a femeii ce a luat trei masuri de faina si a făcut aluat. Dar mai intai sa vorbim despre cealaltă, in
care Domnul ne spune despre femeia care a avut zece drahme si a pierdut una. Acestea sunt cele mai tainice dintre
toate parabolele Mântuitorului. Deoarece parabola drahmei pierdute este scurta, o vom cita in intregime.
Sau care femeie, având zece drahme, daca pierde o drahma, nu aprinde lumina si nu matura casa si nu caută cu
grija pana ce o găseşte? Si gasind-o, cheamă prietenele si vecinele sale, spunandu-le: Bucurat i-va cu mine, căci am
găsit drahma pe care o pierdusem (Luca 15:8-9)
La prima privire aceasta parabola pare atât de simpla, sau chiar naiva, incat nu ii impresionează pe cititorul
Evangheliei. De fapt, in aceasta parabola simpla ni se dezvăluie taina universului.
Daca o luam in mod literal, stârneşte nedumerirea. Femeia a pierdut doar o drahma. Chiar si zece drahme nu
reprezintă o suma mare; de fapt, o femeie care are doar zece drahme trebuie sa fie foarte săraca. Sa presupunem,
inainte de toate, ca găsirea drahmei pierdute a insemnat un mare castig pentru ea. Si totuşi se prezintă ca un paradox,
căci cum se face ca, deşi fiind atât de săraca, ea aprinde lămpile, matura casa si isi cheamă toate prietenele si
vecinele pentru a-i importaşi bucuria? Si totul pentru o singura drahma! O asemenea pierdere de timp - aprinderea
unei lumânări si punerea casei in ordine, inainte de toate! Mai apoi, daca isi invita vecinele, este silita, potrivit
obiceiului oriental, sa le ofere cesia de mâncat si de băut, o cheltuiala de loc mica pentru o femeie săraca. Sa nu facă
astfel ar insemna ignorarea unui obicei neschimbător.
Alta observaţie importanta este ca ea nu invita doar o singura femeie căreia i-ar putea oferi dulciuri, fapt ce nu
ar fi implicat cheltuieli mari. Ci a invitat multe prietene si vecine, si chiar de le-ar fi intretinut modest, cheltuiala ar fi
depăşit cu mult valoarea drahmei pe care a gasit-o. De ce ar trebui ea sa caute drahma cu atâta sarguinta si sa se
bucure la aflarea ei, doar pentru a o pierde in alt fel? Daca încercam sa intelegem aceasta parabola in mod literal, nu
se potriveşte in cadrul vieţii cotidiene, ci lasă senzaţia a cesia exagerai si de neinteles. Deci sa încercam sa aflam
sensul ei mistic sau ascuns. Cine este femeia? Si de ce este o femeie si nu un bărbat, când un bărbat este mai
predispus la a pierde bani in cadrul obişnuit al vieţii? A cui casa este cea pe care o curata si umple de lumina? Cine
sunt prietenele si vecinele ei? Daca căutam după intelesul duhovnicesc al parabolei, in locul celui literal, vom găsi
răspunsurile la aceste intrebari. Domnul spune, Caută si vei găsi
Femeia ii reprezintă pe însuşi Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Cele zece drahme sunt ale Lui. El este Cel care a
pierdut una dintre ele si s-a apucat sa o caute. Drahmele nu sunt monezi de aur sau argint. Potrivit teologilor
ortodocşi, numărul zece inseamna deplinătatea. Cele noua drahme nepierdute sunt cele noua cete ingeresti. Numărul
ingerilor este dincolo de înţelegerea muritorilor, căci depăşeşte puterea noastră de calcul. Drahma pierduta
reprezintă omenirea in intregul ei. Prin urmare Hristos Mântuitorul S-a coborât din cer pe pamant, la casa Sa, si a
aprins o lumânare, lumina cunoaşterii Lui. A curăţat casa - adică a curăţit lumea necuratiei diavoleşti - si a găsit
drahma pierduta, omenirea pierduta aflata in greşeala. Apoi Si-a chemat prietenii si vecinii (după slăvită Sa înviere si
înălţare), si anume, nenumăraţii heruvimi si serafimi, ingeri si arhangheli, si Ie-a descoperit marea Sa bucurie.
Bucurati-va cu Mine. Am găsit drahma pe care o pierdusem! Aceasta inseamna: Am găsit oameni pentru a umple golul
din împărăţia Cerurilor, provocat de căderea ingerilor mândri care au apostaziat de la Dumnezeu. La sfârşitul vremilor
numărul acestor suflete găsite si mântuite va trebui sa fie de bilioane, sau, in limbajul Scripturii, va fi la fel de
nenumărat precum stelele de pe cer si ca nisipul de pe malul marii.
Domnul nostru S-a infatisat ca o femeie deoarece femeile sunt mai grijulii decât bărbaţii la îngrijirea averii, la
păstrarea casei in randuiala si la primirea oaspeţilor. Daca aceasta scurta parabola, care consta in numai doua fraze,
este explicata astfel, care inima nu se va cutremura? Căci cuprinde intreaga drama a lumii văzute si nevăzute. Explica
de ce Fiul lui Dumnezeu a venit pe pamant. Aduce o raza strălucitoare de lumina asupra istoriei omenirii si asupra
dramei existentei fiecărui individ. Ne pune fata in fata cu o decizie rapida, deoarece viata noastră trece cu
repeziciune - o hotărâre daca dorim sa fim drahma pierduta găsita de Hristos sau nu. Hristos ne caută. Ne vom
ascunde de El, sau ne vom lasă gasiti de către El inainte ca moartea sa ne ascundă de El, din lume si din viata?
Este o problema vitala si sta in vrerea noastră sa II acceptam sau sa II respingem. După moarte va inceta sa fie
o problema deschisa, si atunci nimeni nu va mai aştepta un răspuns de la noi.
Trei masuri de faina
Si iarasi Iisus a zis: Cu ce voi asemăna imparafia lui Dumnezeu? Asemenea este aluatului pe care, luandu-l,
femeia l-a ascuns in trei masuri de faina, pana ce s-a dospit totul. (Luca 13:20-21).
Aceasta e alta parabola tainica ale lui Hristos pe care mulţi o găsesc greu de inteles. Tema actuala, luata din
viata de zi cu zi, este simpla si clara. Din cele mai vechi timpuri soţiile s-au ocupat cu brutăria; ele iau faina, o pun in
vase, fac dospitura, frământa aluatul si ii coc. Aceasta a fost îndeletnicirea zilnica a femeii casnice in Orient si Apus,
timp de mii de ani. Dar nu i-a trecut nimănui prin minte sa ia aceasta îndeletnicire simpla ca o infatisare sau simbol a
împărăţiei lui Dumnezeu. Doar Domnul Iisus Hristos, pentru Care nimic nu era prea simplu sau neimportant, a luat
acest îndeletnicire gospodăreasca obişnuita si a folosit-o pentru a explica cesia uluitor si extraordinar. Putea sa isi
infatiseze Sieşi pe propria mama la lucru.
Voi pune următoarele intrebari cititorului Evangheliei. De ce Hristos a luat drept exemplu femeia, in locul
bărbatului, de vreme ce bărbaţii au fost brutari de-a lungul secolelor? Si de ce drojdia, de vreme ce azima [pâinea
nedospita] era folosita in mod uzual? Si de ce femeia a luat trei masuri, si nu una sau doua sau patru? In sfârşit, ce
legătura sau asemănare se găseşte intre stăpânirea lui Dumnezeu si lucrul in bucătărie al unei gospodine?
Daca acestor intrebari nu le poate fi dat un răspuns, cum putem intelege parabola? Si inca a le raspune fara o
cheie duhovniceasca ar duce doar la alte dificultăţi. Toate parabolele tratează cu superficialul, dar intelesul lor
adevărat zace in profunzime. Ele plac ochiului si par indeajuns de evidente, dar privesc duhul si duhovnicescul.
Aceasta parabola are o dubla interpretare spirituala. Prima are de a face cu cele trei rase principale ale
omenirii, a doua cu cele trei facultăţi sau puteri fundamentale ale sufletului omenesc. Pe scurt, ceea ce este
remarcabil si neobişnuit in parabola aceasta este procesul istoric si personal al mântuirii omului.
După Potopul cel Mare, au răsărit din fii lui Noe - Sem, Ham si Iafet - trei rase de oameni, semiţii, hemitii si
iafetitii. Acestea sunt cele trei masuri de faina in care Hristos pune drojdia Sa cereasca - Sfanţul Duh Care
insemneaza ca El a venit ca Mesia si Mântuitor al tuturor neamurilor si naţiunilor omenirii fara excepţie. Precum, cu
drojdia, o femeie poate transforma faina fireasca in pâine, si Hristos, prin Duhul Sfanţ, transforma oamenii fireşti in
copii ai lui Dumnezeu, in vieţuitori nemuritori ai împărăţiei Cereşti. Din aceasta cauza, potrivit invataturii ortodoxe,
sfinţii sunt numiţi ingeri pământeşti sau oameni cereşti, deoarece, fiind „dospiţi" de Duhul Sfanţ, nu mai sunt faina
obişnuita sau azimi nedospite ce zac pe pamant, ci sunt pâine dospita care s-a inaltat. Potrivit Bibliei, azima era pâinea
sclavilor, in timp ce pâinea era pentru cei liberi, copiii lui Dumnezeu. Deci din acest motiv Biserica Ortodoxa foloseşte
pâine dospita la Sfânta împărtăşanie. Procesul dospirii a inceput in acea prima Duminica a Treimii sau Rusaliile, când
Duhul Sfanţ a coborât din cer asupra apostolilor. Din acea zi, acest proces a continuat pana in ziua de astăzi si va
continua pana la sfârşitul timpului când totul va fi dospit. Aceasta este, deci, interpretarea istorica a parabolei
misterioase despre brutăreasa. Cea de-a doua interpretare este psihologica si personala, si priveşte cele trei facultăţi
sau puteri fundamentale ale sufletului omenesc: intelectul, inima si voinţa, sau, cu alte cuvinte, puterea de a gândi,
puterea de a simţi si puterea de a acţiona. Acestea sunt cele trei masuri nevăzute ale sufletului omului lăuntric.
Aceste trei puteri fie raman pe de-a-ntregul nedospite, precum pâinea robilor, sau dospesc cu drojdia ranchiunei si
ipocriziei. Prin urmare, Hristos Ie-a spus ucenicilor sai sa se păzească de aluatul fariseilor care este ipocrizia,
deoarece este plămada lumeasca si omeneasca, care vlaguieste toate puterile sufletului si ii lasă infirm si bolnav. Dar
Hristos Mântuitorul a adus pe pamant un aluat nou pentru a inalta puterile sufletului. Cei ce primesc aceasta noua
plămada cereasca prin Botez in numele Sfintei Treimi sunt numiţi fii si fiice ai lui Dumnezeu, moştenitorii împărăţiei
veşnice. Ei nu vor muri, căci chiar atunci când vor paraşi trupul, vor fi vii si vor trai veşnic. Aceast aluat ceresc ii umple
cu lumina gândirii, cu căldura iubirii dumnezeieşti si slava faptelor bune. Toate cele trei puteri ale sufletului cresc
impreuna in armonie, si se inalta către cer, ca\re desăvârşire. Precum Domnul a zis, Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum
Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.
Femeia a fost luata ca model de desăvârşire si nu bărbatul, si Hristos s-a comparat însuşi cu o brutăreasa,
deoarece femeia ca soţie si mama pregăteşte pâinea pentru familie intr-o maniera iubitoare, pe când brutarul coace
pâinea spre a o vinde pentru profit. Tot ceea ce Hristos a făcut pentru omenire a fost făcut din dragoste curata, si
prin urmare El se compara cu o brutăreasa. Aceasta e cea de-a doua interpretare, dar ambele interpretări ale
parabolei sunt corecte. înţelesul istoric si psihologic al parabolei este precum un copac rămuros ce cresie dintr-o
ghinda, pentru ca este cu adevărat maret in amploarea sa istorica si profund in adâncimea sa psihologica.
(Apărut in Orthodox Life, 1951, numerele 5 si 6)
Traducerea din limba engleza: Radu Hagiu
TVNews
OpenLibrary